Eram in drum pe stadion

Eram in drum pe stadion, cu fularul echipei la gat, si am plecat cu prietenii spre marele spectacol ce avea sa urmeze. Nimeni nu se astepta la un meci atat de spectaculos, cu un fotbal adevarat. Si acum imi aduc aminte cand imi povestea tata ca echipa juca atat de bine incat trebuia sa ajungi cu 4 ore inaintea inceperii partidei, stadionul era plin si multi oameni se inghesuiau la garduri doar ca sa vada macar 3-4 pase ale echipei mult iubite. A fost exact cum povestea tata ca se juca pe vremuri, dorinta de victorie enorma si multa pasiune. Pur si simplu locurile din clasament nu au contat cand o foarfeca aparuta din senin a amutit tot stadionul, toata lumea a cantat cu o dedicare iesita din comun. Tipam, cantam bun asa, dar mai si radem cand vedem o scarita de la 30 de metri. A 2-a repriza a fost perfecta pentru baietii nostri, 3 goluri, faze frumoase si fair-play. Ce dulce e viata, cand esti cu echipa ta, tipi canti si bei, te duci acasa cu puncte, fix 3.

Sa aflu sau nu viitorul

Mai sub forma de concurs, mai sub forma de intrebare, Blogatu mi-a aruncat o provocare: ce ai face daca ai putea vedea viitorul? E prea simplu sa afli numerele la Loto. Daca nu e premiul destul de mare? Ar fi iarasi prea simplu sa aflu daca vom avea oameni capabili la conducere. Nu vrea sa fiu surprins in nici un fel. Am renuntat la himera asta de mult timp. Poate as vrea sa aflu unde m-as afla eu atunci. Doar atat. Mi-ar place mult sa trec prin ceva gen “Flash Forward“. Orice modalitate de comunicare cu viitorul e buna. Un prieten imi spunea ca in cazul in care ar exista calatoriile in timp, probabil ca s-ar putea calatori doar in viitor, nu in trecut. Atunci ar fi putin trist, pentru ca as intra in posesia multor informatii, dar nu le-as putea folosi.
Ar mai putea exista o ipoteza: sa nu am unde sa ajung in viitor. Sa dau peste o lume lipsita de viata, sa imi dau seama ca se poate si mai rau. Facand o mica paranteza, intr-un episod din Family Guy, cainele Brian si Stewie folosesc un dispozitiv inventat de Stewie care le da posibilitatea sa ajunga in universuri paralele: unul foarte avansat, in care oamenii nu au trecut prin Evul Mediu, unul in care cainii sunt stapani dar si unul in care totul este desenat ca intr-un desen Disney. Imi aduc aminte ca in Star Trek, Q le-a spus oamenilor ca i se pare interesant si intrigant cum pot trai fara sa stie ce ii asteapta. Picard i-a raspuns: “Asta ne face oameni” (daca nu ma insel). Ne place sa visam si asta ne ajutasa mai evadamdin cand in cand.

A.C.A.B.

A.C.A.B. - deplasare Iasi in jur de ora 1:20 AM; cobor din tren la Chitila; veneam direct de la mare;trebuia sa ajung la Gara de nord; nu stiam daca pot gasi vreun taxi, merg vreo 30 de metri inspre tunelul de iesire de pe peron... ma opresc, ma intorc si intreb un baiat (care probabil venise la gara sa o ia pe prietena lui din tren) daca stie cu ce pot ajunge la gara de nord; am avut un noroc chior pentru ca s-a oferit sa ma ia cu masina lui pana la o statie de taxi, chitila fiind (dupa spusele lui) la 20 km de oras si probabil exagera; undeva prin militari am priceput ca ma va lasa cobor din masina, aud pe unu' strigand dintr-o duba la mine ceva gen "baaaaa... 'ri-al dracu' cu rucsacu tau", incerc sa nu ma sperii si intru in taxi; incerc sa nu par din alt oras pentru ca puteam fi tras foarte usor in teapa insa fac o gafa intreband "ce facu steaua?" si m-am speriat un pic; pana la urma ajung in gara; in biroul de informatii nu era nimeni, intreb cativa "politieni" daca este cineva care imi poate da niste informatii, primesc un raspuns foarte calm "pai cine dracu' sa mai fie la ora asta la informatii? uite-te acolo pe tablou"; aha, trenu' cu olteni vine abia la 5 asa cum scria pe cfr.ro si stai tata 3 ore in frig; trecand peste faptul ca aratam ca un boschetar pe scaunele de pe peron cu ghiozdanu-n brate incercand sa dorm, vine ora 5 fara cateva minute; ma duc la informatii sa intreb cat ar costa un bilet: 58 de lei! scump tanti! din tren coboara vreo 50 de suporteri; ne mai invartim pe acolo, mancam ceva apoi cica sa ne bagam in tren; bineinteles la intrare ne asteptau prietenii in albastru; aud in jur spunandu-se despre un anume tip imbracat in rosu care a fost nu st' cand la Craiova cu nu st' ce pistol; pan' la urma nu ne lasau sa intram fara sa aratam biletele la intrare si deodata incepe sa se miste trenu... toata lumea se agita sa intre care pe unde apuca, eu sunt confuz si (contrar versurilor "cand toti vor faima eu ma pierd in multime") s-a facut ca individul in rosu sa comande celor - hai sa zic- 8 jandarmi si militieni polisti agenti ce gradele lor mai sunt "ia luati ma cativa!", baietii imediat se conformeaza si nimeresc 4 persoane printre care si eu; si restul ... e Cancan! ne duce in sectie la TF ni se cere sa inchidem telefoanele, ni se iau datele, amprente, poze bla bla etc. recunoasteti povestea; personal am rugat pe unul dintre gaborii "in desguise" sa se legitimeze; acesta cu mult calm mi-a aratat legitimatia pe care scria Politia Romana si inca ceva ce n-am mai putut sa vad pentru ca mi-a dat cu ea in cap; sa mai mentionez faptul ca am fost injurati cum nu am fost injurat niciodata de o persoana mai mare ca mine, am fost amenintati cu bataia si jigniti ... urat de tot, am fost facuti olteni nenorociti, prosti etc.; unul dintre noi a fost chiar trantit la pamant, bruscat, batut efectiv ( eu n-am asistat la scena dar apoi zicea ca nu mai aude cu urechea stanga), controlat la sange inclusiv in rucsac, injurat mai mult decat noi ceilalti 3 la un loc, in special deoarece a injurat pe individul in rosu, despre care ulterior aveam sa aflu de la el ca este subcomandant la politia din buc. sau ceva de genu'; interesant si foarte ciudat mi s-a parut la sfarsit cand ne-au ajutat cu niste informatii despre urmatorul tren de Iasi si de unele statii de microbuze cu aceeasi destinatie; nu pot sa pricep chestia asta, dupa ce ne-a injurat de i-au iesit ochii din cap sa ne ajute sa ajungem la meci- incredibil! sicer sa fiu ma demoralizasera de tot subalternii aia si nu mai trageam sperante ca o sa ajung la meci; Intr-un final reusim sa luam microbuz spre Iasi impreuna cu ceilalti 3 despre care aveam sa aflu ca sunt membri South Guard; drum lung, obositor, nu prea puteam sa dorm, o caldura destul de mare la Iasi dupa ora pranzului, strada aia Dealul Copoului e cam lunga, fetele cam bagatoare de seama, mergeam pe strada fara vreun om de ordine langa noi, la dus nimeni nu avea vreun ochi impotriva cuiva; in schimb , la intors, s-au umflat moldovenii in penesi unii au inceput sa strige, insa au fsot calmati repede si nu au fost semnalate violente majore intre fani; la intoarcere am dormit de la vaslui la bucuresti; si momentan nu am mai dormit intr-un pat ca omul de 3 zile si vreo 6 ore; risc asumat; comunistilor!

Pariu cu viata”

"“Pariu cu viata” – primul serial muzical romanesc – este o captivanta poveste de dragoste dintre Ioana Popa (Alina Eremia) si Andrei Anghel (Dorian Popa), doi adolescenti care au o mare pasiune pentru muzica.
Ioana (Alina Eremia) si Andrei (Dorian Popa) sunt elevi in ultimul an la Colegiul National de Arte din Bucuresti. Sunt indragostiti si fericiti sau cel putin asa crede Ioana pana in momentul in care descopera ca a fost subiectul unui pariu pe care Andrei l-a pus cu prietenul lui, Cristi (Raphael Tudor), la inceputul anului scolar. Ceea ce nimeni nu realizeaza este faptul ca Andrei s-a indragostit cu adevarat de Ioana.
Profund dezamagita, Ioana gaseste refugiu in muzica, in special in trupa “La-La Band”, un club de muzica moderna infiintat de Raluca (Adela Popescu), noua profesoara de teorie muzicala a colegiului. 20 de elevi talentati alcatuiesc trupa pop-rock “La-La Band”. Toti sunt pasionati de muzica, isi doresc sa ajunga staruri si sa umple stadioane. "

Amsterdam

Amsterdam Canals But back to Amsterdam…. Amsterdam has too much going on for me to get my head around it, in just a one night stay. I didn’t go into Amsterdam with my eyes shut. You’d have to be reasonably ignorant to not have heard of the Netherlands’, and in particular Amsterdam’s, liberal policies on drugs and prostitution. In addition to that assumed knowledge, I did have the misfortune to stumble upon Antwerp’s depressing red light district a few months earlier. So I wasn’t exactly an innocent babe in the big bad woods. However as I strolled through the beautiful old buildings on the canals of Amsterdam, I couldn’t but help thinking that all those stories of Amsterdam must be exaggerated. Then as night fell, I stepped into the red light district… Hacking coughs from young American tourists freely lighting up outside a coffee shop, women in windows, men pausing on their evening stroll to window shop at the g@y cinema…. It’s the scale of the red light district and its contrast to the pretty city that I had seen just a few minutes before, that got me. The red light district doesn’t seem quite authentic. I wonder how many locals actually frequent the area. It’s like a tourist attraction… a dope disneyland. There are coffee shops throughout the city and indeed country. And I’m sure a pro isn’t hard to find either. So there’s no need for a local to visit the freak show to light up or release excess seed. On a side note, in Holland, if a coffee shop sells weed, and a cafe sells beer, where the hell do you get a coffee from? After the red light district, I continued on to the centre of Amsterdam’s nightlife, Leidseplein. It is a very lively place (but possibly quite touristy), and it would be a great venue to have a big night with your mates. However as I was a lonesome traveller, I thought that I’d save a big night in Amsterdam for another time when I can visit with others. So I decided to retire to my digs for the evening… My digs were of course a cabin in a boat on the canal. If you had the chance, wouldn’t you stay on a boat?